Dacă-l vedeţi pe şaua bicicletei dându-vă bineţe din faţa porţii, ziua în amiaza mare şi vă întreabă dacă aveţi lumină acasă ori dacă toate-s bune în locul în care trăiţi, să nu vă miraţi. Este Iulian Angheluţă, cel care aduce, la propriu, lumină în casele românilor. Până acum a reuşit la Ursici, un sat aflat în Hunedoara, la 450 kilometri depărtare de Bucureşti, şi la Ineleţ, într-o şcoală aflată la poalele Munţilor Cernei. Şi nu se opreşte aici.
Lumina vine de la Bucureşti adusă de un tip cu bicicleta. Unul care bate ţara călare pe-o şa, ca să îi spună poveştile, fără să vândă gaura covrigului românilor care trăiesc în mai 2014 fără să ştie ce înseamnă becul electric sau telecomanda. Şi asta pentru că nu le-au văzut vreodată în niciuna dintre cele 98.871 de gospodării neelectrificate din cele 2237 de localităţi aflate în întuneric dintr-o Românie europeană “prinsă” într-o anexă a unui ordin semnat de premierul Victor Ponta. Ei au doar lumânări, lămpi cu gaz sau generatoare, în cazul fericit în care sunt mai înstăriţi.
Lor le aduce Angheluţă lumina, nu providenţial cu vreo aeronavă venită în prag de Paşte de la Ierusalim şi nici prin stâlpi cu panglici tăiate de politicieni. Ci cu camioane şi ATV-uri pe care se află panouri voltaice, cumpărate cu bani donaţi de o bancă din România şi montate pe casele oamenilor cu voluntari.
Aşa a fost la Ursici, în Boşorod, Hunedoara, când 51 de oameni au văzut lumina de la bec la ei în bătătură, iar văgăuna uitată de lume a ajuns în Cartea neoficială a Recordurilor ca prima localitate din România iluminată cu panouri solare.
Câteva luni mai târziu, aceeaşi “lumină” avea să ajungă şi în Munţii Cernei, la o şcoală micuţă din Ineleţ, unde copiii care buchiseau acolo au primit nu doar butoane fermecate de unde “comandau” curentul, ci şi calculatoare menite să le arate ce înseamnă lumea, – până de curând, pentru ei, doar un cuvânt.
Totul cu bani strânşi de Iulian Angheluţă după ce bate ţara cu bicicleta şi scrie pe Facebook ori pe site-ul ce-l păstoreşte ce vede şi trăieşte pe drumuri bătute singur sau alături de prietenii săi.
Şi nu, nu e vreun nebun, deşi a fost întrebat adesea ce-l mână în cursa asta neobişnuită pe două roţi. Şi nici nu-i varianta autohtonă a lui Richard Branson, miliardarul excentric. E doar un fost publicitar, care s-a lăsat de meserie, decis să facă lucruri, gesturi şi fapte şi nu să vândă. “Am 39 de ani, nu sunt milionar, stau cu chirie. Nu mai rezonam cu ce se întâmplă în industria în care lucram, aşa că am renunţat”, este povestea lui, spusă în 26 de cuvinte.
Şi, de atunci? De atunci duce vorba şi cheamă fapta, la Ursici, la Ineleţ, pentru că – spune el – singur nu poate.
Foto: Free Miorita
Cum poţi lumina România din şaua unei biciclete
“Lumină pentru România este pasul următor. Unul mare, frumos şi ambiţios. Free Mioriţa merge mai departe, vrem să aducem la lumină frânturi din România dar şi să ducem lumină în cotloanele mai puţin luminate ale României.
Teoretic, am putea să denumim această acţiune un proiect eco-socio-cultural”, spune Iulian Angheluţă explicând ce se află în spatele acestei idei: “Eco, pentru că vom străbate doar pe bicicletă mii de kilometri pe drumurile şi cărările patriei. Ar fi vreo 6.000 de kilometri. Bicicleta este un mod de viaţă pentru mine, dar şi pentru oamenii de la sate. Dacă la oraş pedalatul este cumva un moft, în mediul rural oamenii merg cu biţa la izlaz sau la fâneaţa din munte, fără să se mai plângă că nu au piste şi merg prin noroaie.
Social, pentru că vom redescoperi oameni care au nevoie de lumină. Iar noi putem să ducem lumină celor care au nevoie de ea.
Cultural, pentru că va fi o experienţă de cunoaştere şi vom aduce la lumină poveştile şi vieţile mai puţin cunoscute ale românilor de lângă noi. Practic, este modul nostru cel mai simplu şi mai direct de a redescoperi ţara şi de a îi ajuta pe cei de alături”, spune Iulian Angheluţă care-şi propune să aducă la lumină poveştile şi vieţile celor întâlniţi: “şi pe cei care o duc mai bine şi pe cei care se descurcă greu, fără curent electric. Mai mult, în tot acest timp vom strânge fonduri pentru a ne întoarce cu lumină la cei care au nevoie de ea, fie că e vorba de copii care merg la şcoli fără curent electric sau de oameni şi comunităţi izolate care nu pot face simplul gest de a aprinde un bec sau de a îşi încarca telefonul mobil”.
Traseul lui Iulian Angheluţă, şef de turmă la Free Mioriţa, aşa cum îi place să se prezinte, nu este unul ascuns. Dimpotrivă, cine vrea să i se alăture temerarului rutier o poate face urmărindu-i traseul, care este updatat zilnic pe reţeaua de socializare. Cu un telefon înainte şi stabilirea unui punct de întâlnire, oricine poate aduce lumină României într-un fel special: descoperindu-i oamenii, locurile, nevoile reale şi fabuloasele poveşti. “E o expediţie de anduranţă”, promite Angheluţă, anunţând şi condiţiile de cazare: sub cerul liber sau la cort, ori în bătătura localnicilor care-şi dechid poarta oaspeţilor veniţi pe două roţi. “Vom pedala prin praful Dobrogei către satele de lipoveni, îi vom cunoaşte pe românii de peste Prut sau din Bucovina de Nord, îi vom căuta pe ultimii plutaşi de pe Bistriţa, vom sta de vorba cu ciobanii din Ţara Chioarului sau din Banatul de munte şi îi vom cunoaşte pe copiii din satele mai ascunse ale Apusenilor. În medie pedalăm 50 de kilometri pe zi”, mai spune Iulian, care-şi plănuieşte să pună capăt originalului drum al aducerii luminii în septembrie 2014.
Sigur, spune el, “oamenii care au nevoie de ajutor, punctual, îl vor primi imediat. Nu vom aştepta până în septembrie”, promite Iulian Angheluţă. Poveştile acestora, ca şi nevoile lor, vor fi spuse pe Free Mioriţa, iar lumea se mobilizează şi ajută. Aşa a fost la Ursici, la fel la Ineleţ. “Oamenii au fost alături de noi, dar şi o companie, susţinând financiar ambele proiecte”.
Din povestea lui lipseşte statul, o autoritate la care nu face deloc apel. “Nu ştiu niciun caz în care autorităţile să se implice. La un moment dat am cerut la Minister lista localităţilor care sunt neelectrificate. Ne-au trimis de la unii la alţii şi nu ne-au dat nimic, doar cifrele care se văd în datele INS”. Aşa a ajuns Iulian să se bazeze doar pe ce poate face singur împreună cu Nicu Stancu, ciobănel la Free Mioriţa, prieteni şi voluntari. “Când am adus panourile solare în Ursici, toată lumea a întrebat ce-i acolo, dacă am rude, bunici. Nu, domne, nu am pe nimeni, nici eu şi nici prietenii mei. Dar e faină reacţia unor oameni când le arăţi că se poate, când văd că nu mai sunt abandonaţi”.
Când mergi 15 km pe jos ca să poţi da un telefon
Nu-i place să vorbească despre ce simte atunci când aduce lumină, la propriu, într-un sat uitat de guvern. „În Bucureşti punem trei rânduri de borduri, de exemplu, în timp ce în Ineleţ nu există un drum de acces. Când a văzut panoul la el pe casă, un bărbat din Ursici mi-a zis că acum poate şi el, în sfârşit, să vorbească cu cineva la telefon. Până atunci cobora 15 kilometri până jos, în satul în care exista curent electric, ca să-şi încarce şi el la o priză telefonul mobil. Şi-l închidea noaptea ca să-i ţină mai mult bateria şi să poată vorbi când are vreo nevoie..Un alt om ne-a rugat, când a văzut lumina, să îi punem bec şi la porc: Ca să-i vedem şi p-ăştia. Păi, să-i vedem. Iar oamenii, ca nişte copii, se jucau cu toţii la întrerupător”.
“Nu aducem stâlpi”, explică Angheluţă, “ci doar panouri solare, care se montează pe case, menite să susţină electrocasnice mici – un radio, un televizor, un telefon. Nimeni nu şi-ar permite dintr-o pensie mică să plătească vreo factură de 60 de lei la Enel”.
Mioriţa poate fi eliberată
Ce face Angheluţă cu capitalul de imagine pe care îl câştigă? Îl vom regăsi la alegeri candidat al vreunei mişcări? “Mi-aş dori să schimb ţara, dar nu într-un partid politic”, spune. “Mi-ar plăcea să pornesc o mişcare naţională de tipul Free Mioriţa. Să eliberăm România de fatalism”.
Dacă e să tragă linie are şi regrete: că modelul Ursici şi Ineleţ nu s-au multiplicat. „Nu mi-a zis nimeni: uite, am făcut şi noi asta, într-o localitate anume. Sigur, sunt oameni care văd, se implică, spun: Îmi place, vreau şi eu să vin lângă voi, avem voluntari dar, la nivel de comunităţi, nu există o replică. Până acum”.
Soluţia Ponta: electrificarea României, până în 2016
Electrificarea gospodăriilor fără acces la reţeaua naţională, situate în 2.240 de localităţi, se va derula în perioada 2012-2016, după investiţii de peste un miliard de lei (231 milioane euro), din care 90% de la bugetul de stat şi 10% de la autorităţile locale, anunţă Ministerului Economiei. Programul va fi derulat de minister prin Agenţia Română de Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de instituţie. “Din analiza costurilor rezultă că fondurile necesare finalizării procesului de electrificare la nivelul întregii ţări au valoarea de 1,032 miliarde de lei. Costul unitar rezultat din studiu, necesar pentru racordarea la reţeaua de distribuţie a unei locuinţe izolate, este de aproximativ 11.000 de lei”, potrivit proiectului.
Foto: Andrei Becheru
Toate guvernele care s-au succedat la putere din 2003 până în prezent au promis că vor electrifica satele şi localităţile care nu beneficiază încă de acest serviciu.
În 2003 investiţia era estimată la 150 milioane de dolari, finalizarea proiectului fiind programată pentru 2005.
În 2007 Guvernul a aprobat o HG potrivit căreia obiectivul presupunea costuri de 150 milioane euro şi urma să fie atins în 2009.
Nici acest termen nu a fost însă respectat, astfel că Ministerul Economiei anunţa, în 2010, că va electrifica în 2012 toate satele din România, implicând în finanţarea lucrărilor şi companiile străine care operează reţele de distribuţie a energiei în România.
La începutul lui 2012, Guvernul a extins până în 2016 perioada de derulare a programului, estimând costurile la 990 milioane lei.
Mai multe despre acțiunile FreeMiorita, aici http://www.freemiorita.ro/
Articol publicat în Gândul, aici.
