„De la trotinetă la Tesla, așa e trecerea de la ce avem acum la ce urmează să primim”, spune doctor Cristina Pascale imaginându-și ce va însemna pentru copiii pe care îi îngrijește o aparatură performantă și nouă: două monitoare de funcții vitale, două incubatoare deschise și două mese de resuscitare, pe care compartimentul de nenonatologie în care lucrează le va primi în următoarele săptămâni.
„Un nou născut pierde rapid căldură, iar dacă e prematur e predispus la hipotermie. Din mesele existente, deschise, trei la număr, doar una este funcțională. La sala de nașteri mai sunt două, dar practic doar una poate fi folosită. O masă de resuscitare ne ajută, la fel și un monitor. Două deja, chiar facem trecerea de la o trotinetă la Tesla”, spune Pascale. „Sunt copii care au nevoie de suport respirator și i-am fi putut ajuta aici dacă am fi avut monitorul de funcții vitale. Așa am trimis în primele săptămâni ale anului doi bebeluși la București și am ținut locuri ocupate și aici și în Capitală”, mai spune doctora. „Dacă nu ai monitor nu știi când plânge, nu-i știi funcțiile, nu-i vezi respirația…Adesea se întâmplă să țipe mai mulți în același timp, ca acum, când e ora de masă”.
Pascale a terminat recent rezidențiatul și împreună cu Elena Neagoe, una dintre colegele ei medic, face zilnic naveta București-Giurgiu și retur. Sunt nou venite în echipa de la neonatologie a Spitalului de Urgență Giurgiu, într-un compartiment cu 22 de paturi. Anul trecut, 511 nou-născuți au fost internați aici, iar șapte dintre ei au fost ulterior transferați la spitale din București.
„Cu aparatura asta ne aliniem la ce are Capitala și oferim un minimum din ce au nevoie toți copiii din România la îngrijire medicală”, crede Liliana Matei, asistenta șefă a secției. Știe că la București există o secție în care nou-născuții cu probleme medicale sunt îngrijiți în propriile lor boxe și îi simți mâhnirea când zice că „uite, în 15 zile am trimis deja doi copii la Giulești și la Universitar, iar anul trecut – doar șapte, ceea ce e bine. Că-s puțini. Nu vi l-am arătat pe prematurel. Avea un kil șapte sute și acum crește, e cu mama lui, a început să fie hrănit la sân”..
Matei știe nevoile compartimentului și își imaginează cum va arăta peste câteva săptămâni spațiul în care copiii giurgiuvenilor vor fi îngrijiți imediat după naștere: cu două monitoare de funcții vitale, două incubatoare deschise și două mese de resuscitare neonatală.
Echipamentele medicale ce urmează să ajungă aici reprezintă o donație a MOL România și a asociației Inima Copiilor, în valoare de 110.000 euro. Din bani și alte două secții – pediatrie (37 paturi / 3214 prezentări în 2019) și anestezie terapie intensivă (15 paturi / 1640 pacienți în 2019, din care 210 intubați) – vor primi aparatură medicală, respectiv un ventilator transport, 4 monitoare funcții vitale, un defibrilator și un aparat de determinare proteină C reactivă. Toate înseamnă viață.
Donația către spitalul din Giurgiu vine după alte două inițiative de sprijinire a sistemului de sănătate derulate de MOL România anul trecut: proiectul de construire a heliportului Spitalului Marie Curie din București și donația de echipamente medicale către Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.
Articol publicat pe platforma Republica.ro